EMLYON Business School - 20th-21st-22nd october 2011, Lyon

            Domeniul asistenţei medicale este într-un proces de schimbare fără precedent la nivel mondial: vorbim tot mai mult despre îmbătrânirea populaţiei, propagarea unui stil de viață nesănătos, accesibilitatea unor tratamente medicale costisitoare dar necesare și eficiente, speranţa de viață mai mare în zilele noastre datorită terapiilor existente și, nu în ultimul rând,  bolile cronice devin tot mai mult o problemă "globală".

            Noile descoperiri tehnologice stimulează eforturile către dezvoltarea de medicamente inovatoare la nivel mondial în urmatoarele decenii. Pacienţii şi persoanele care îi ingrijesc doresc tot mai mult să facă parte din procesul de îngrijire și decizie privind îngrijirea socio- medicală specializată, împreună cu ceilalți factori de decizie din comunitate, conform devizei: „nimic pentru noi, fără noi”.

            Tot mai mult, pacienții și aparținătorii acestora devin responsabili, informați și dețin un rol tot mai activ în procesul de gestionare și management al  bolii, reprezentând „vocea” care ajută furnizorii de îngrijire a sănătății și pe cei care decid politicile de sănătate la nivel național și internațional să contribuie la îmbunătățirea îngrijirii.

            Devine tot mai evident că parteneriatele și colaborările cu toți factorii interesați la nivel de comunitate sunt necesare pentru a genera schimbări pozitive în îngrijirea sănătății
De aceea, la nivel global, Novartis – prin proiectele de responsabilitate socială, a decis sprijinirea organizațiilor de pacienți prin mai multe metode de suport pentru a asigura: creșterea importanței și vizibilității organizațiilor de pacienți, îmbunătățirea specializării reprezentanților acestor organizații, profesionalizarea și dezvoltarea organizațională, îmbunătățirea transparenței finanțării prin proiecte.

            La Lyon am avut ocazia să văd diverse proiecte de dezvoltare organizațională dezvoltate de Novartis în parteneriat cu Bussiness School și organizații de pacienți, pentru diverse afecțiuni.

            Toate proiectele au fost interesante și utile, cred că acest tip de proiecte creează la nivel mondial imaginea Novartis pe domeniul CSR. De exemplu în Bulgaria s-a înființat cu sprijin Novartis un ONG nou, furnizor de instruire pentru dezvoltare organizațională pentru organizațiile de pacienți în colaborare cu Camera de Comerț. În Croatia la fel, dar în cooperare cu Școala de Bussiness. În Cehia la fel, în Polonia, Ungaria, acum se demarează astfel de proiecte.
În Franța EMLyon în partneriat cu Novartis au contactat la inițiativa lor organizațiile de pacienți pentru a-i instrui cu ajutorul studenților MBA.

            Pentru organizația noastră, cred că cel mai interesant proiect este cel din Spania, numit Universitatea pacienților, care seamană puțin cu edubolirare al nostru, dar este mai amplu, susținut de stat și foarte mulți sponsori, inclusiv Novartis.

 

Dorica Dan – președinte APWR/ ANBRaRo/ ARCrare

Undefined